În aproape o sută de ani, românii au trecut de la o societate medievală, de tip agrar, la o societate modernă, marcată, din punct de vedere economic, politic şi social, de valorile vieţii urbane şi ale erei industriale.

Mentalităţile s-au schimbat spectaculos, iar influenţele orientale au pălit în favoarea celor occidentale.

În prim-planul acestei istorii şi-au făcut apariţia oamenii politici şi de cultură, creatori de instituţii moderne, purtători de idei şi exponenţi ai unor curente aproape sincrone cu cele occidentale.

„Românii. 1774–1866” este rodul unui stăruitor interes pentru istoria modernă a românilor, pe care Keith Hitchins, profesor la University of Illinois, a început s-o cerceteze încă de prin anii 1960.

Este şi sinteza firească a unui şir impresionant de studii şi articole dedicate problemei româneşti pe care autorul, spre deosebire de colegii săi români, le-a elaborat liber de orice constrîngere ideologică, şi, ca excelent cunoscător al limbii române, valorificînd izvoarele româneşti şi literatura de specialitate de primă mână.

Punctul de pornire al investigaţiei sale este Tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi, din 1774, iar punctul terminus este sfîrşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în 1866.

Între aceste două repere cronologice se întinde perioada pe care Keith Hitchins o consideră, fără excese interpretative, ci cu echilibru, precizie şi rigoare, prima etapă de formare a naţiunii române moderne.