Asasinul din Tokio. Jocurile caintei
A ridicat bratul drept [...].Am pasit spre el, ca si cum as fi intentionat sa-i trec prin dreapta. Mi-a zambit, un zambet care ar fi trebuit sa fie prietenos, dar care pentru mine era cel putin pe jumatate de pradator.
Am zambit la randul meu, intr-o expresie de felul „Esti dragut sa ma ajuti, fiindca sunt complet pierdut pe-aici”. Thailandezul a aprobat din cap, linistit ca va fi simplu.
Dar n-avea sa fie simplu. N-avea sa fie deloc simplu.
Cu o clipa inainte de a ajunge in dreptul lui, i-am inhatat brusc incheietura dreapta cu mana mea stanga si i-am smucit bratul spre dreapta mea, prinzandu-i tricepsul si tragandu-l cu totul pe langa mine. [...]
Am intins mana stanga in jurul taliei lui si i-am prins incheietura dreapta. L-am strans apoi violent, tragandu-l spre mine si a icnit, cand o parte din aer i-a parasit brusc plamanii. Acum amandoi eram cu fetele spre bar.
