„Când Liviu Rebreanu trece la romanul orăşenesc, el eludează pe cât se poate înfăţişarea de indivizi şi se refugiază în monografia unei pasiuni, a unei porniri, adică în romanul psihologic, conştient sau nu de lipsa putinţei de a intui personaje.

Ciuleandra e un astfel de roman analitic. […] Materia romanului o formează această trecere treptată de la logica aparent normală la conduita şi ţinuta demenţială…”

George Călinescu

„Marea dimensiune a operei lui Rebreanu este tragicul.

În cadrele unui psihologism sprijinit încă pe conexiuni simbolice (epice şi caracterologice) conştiinţa «dialogizată» din Pădurea spânzuraţilor a devenit în Adam şi Eva, Ciuleandra ori Jar, autentic dialog cu subconştientul.

Romanul românesc şi-a pierdut, chiar înainte de a şti, integritatea clasică, netăgăduindu-şi însă specificul spiritual şi umanismul...”

Al. Protopopescu