În 1890, medicul Cehov, în vîrsta de treizeci de ani, care tocmai aflase ca sufera de tuberculoza, se angajeaza într-o calatorie de unsprezece saptamîni ce traverseaza Siberia spre colonia penitenciara Sahalin.
La începutul acestei aventuri, tînarul Cehov intentiona sa puna pe hîrtie, rece si fara „morbul pasiunii”, o simpla descriere a locului si a oamenilor pe care avea sa-i întîlneasca. Paginile adunate s-au transformat însa într-o capodopera, într-o bucata de proza nonfictionala, unde descrierea suferintei umane se împleteste cu meditatia asupra nedreptatii sistemelor penitenciare. Totul se desfasoara pe fundalul unei Siberii salbatice, un sac fara fund în care regimul tarist îsi arunca opozantii si unde, nu peste putin timp, regimul comunist avea sa-i arunce pe ai sai.
„Seara au avut loc jocuri de artificii. Pe strazile luminate de lampioane si focuri bengale s-au plimbat pîna noaptea tîrziu grupuri-grupuri de soldati, deportati si ocnasi. Portile închisorii au stat deschise.
Duika, prapaditul de rîu totdeauna murdar si cu maluri plesuve, era împodobit acum cu lampioane colorate; focuri bengale i se oglindeau în apa si parea frumos, ba chiar maret, desi arata putin caraghios, ca fata bucataresei împopotonata cu rochia domnisoarei. În gradina guvernatorului rasuna fanfara, cînta corul. S-au tras si salve de tun, pîna la urma tunul a explodat.
Dar cu toata zarva aceasta, strazile erau triste. Nici cîntece, nici armonici, nici macar un betiv binedispus. Oamenii rataceau ca niste umbre si taceau, tot ca umbrele. Chiar si în stralucirea focurilor bengale, ocna ramînea ocna; muzica, ascultata de departe de oameni care stiu ca niciodata nu se vor mai întoarce în patrie, trezeste în suflet doar o mîhnire amara.” (A.P. Cehov)
„Insula Sahalin… un impresionant studiu pe marginea crimei si a pedepsei si un reportaj excelent, nemilos si nepartinitor.” (Mark Slonim)