În buna traditie horiana, romanul se plasmuieste în jurul imaginii-simbol a lui Stefan cel Mare, surprins în acele clipe înaintea mortii când, revazute, faptele trecute capata o semnificatie diferita.

De egala importanta, însa, este materialul viu din care se tese aceasta cronica a eroului la vârsta senectutii: limba româna.

Este deopotriva limba lui Horia si a lui Ștefan, limba curgatoare de letopiset, reunind pe cei dinauntrul si din afara tarii, marturisitoare de origini stravechi si de statornicii crestine, cuprinzatoare cât o patrie, mica sa încapa într-o calimara si sa fie dusa cu sine prin lume, la vreme de cumpana, ca semn al unei identitati de care nu te poti dezice.